Retezat 7-9 noiembrie 2008

Cu bicileta pe ploaie, ceață, noroi, frig, întuneric,…..

10 decembrie 2008 Comments (0) Trasee

Peștera Românești 7 decembrie 2008

Weekendul trecut din cauza vremii foarte faine (ploaie) am hotărât să mergem undeva într-o peșteră. Inițial vroiam în Peștera Comarnic dar acum peștera este administrată de Parcul Național Semenic și era prea complicat să dăm de ei să ne deschidă, așa că ne-am gândit la o peșteră deschisă , fără porți și alte “blocaje”. Am ales peștera Românești care se află lângă satul Românești la apoximativ 50 de km de Lugoj. Este o peșteră dispusă pe 3 nivele, am auzit că există o porțiune frumoasă în nivelul inferior și am hotărât că mergem acolo să vedem ce și cum.

Sâmbătă seară am fost la club după coardă și câteva hamuri și după echipament împrumut de la alți membrii, de la care am afltat că unde vrem noi să mergem e foarte noroios și periculos pentru noi, care nu avem experiență în speologie, și am mai aflat că există și o fisură în etajul superior către sala mare (în care se ține concertul).

Duminică dimineața la ora 9:30, în fața blocului mă așteptau Arpi, Cosmin și Paul. Am plecat de la mine, ne-am oprit și pe la Nelu, l-am luat și am pornit spre peșteră. Arpi a vrut să-și “testeze” mașina și am urcat cu ea până sus la 5 minute de peșteră. Ajunsi acolo, ne-am echipat: salopete, frontale, hamuri, coarda etc. Am luat-o din loc, în cele 5 minute până la peșteră ploaia a avut grijă să ne ude destul.

Am ajuns în peșteră și am început să căutăm pe unde ne-a fost explicat că ar fii intrarea în nivelul inferior. Am ajuns undeva la un fel de tunel unde ne-am uitat unu la altul strâmb și am zis : “pe acolo?” “ok, hai să încercăm”. Eu cu Arpi am luat-o înainte să vedem dacă chiar acolo e. După câțiva metri făcuți târâș am ajuns la o strâmtoare unde deabia am intrat eu, nici vorbă să intre Cosmin pe acolo și se continua la fel de strâmt. M-am distrat puțin cu Arpi acolo findca eram aproape blocat, deabia reușeam eu să mă mișc dar aveam chef de glume. După ce am vazut că nu e de noi acolo am mers în etajul superior să găsim fisura despre care ni s-a explicat. Ne-am târâit ceva și până acolo, am ajuns, am văzut-o, nu eram siguri ca e “crăpătura noastră” dar am încercat totuși să coborâm. Am plecat eu înainte cu mai mult tupeu, am făcut o asigurare de un stâlp, unde am dat și de un pilon, am asigurat coarda și în el și am început să cobor. Era foarte strâmt dar în același timp foarte plăcut. Am ajuns până la urma în tavan, am stat atârnat în coarda vreo 2 minute admirând sala și am coborât încet, după care a coborât și Paul. Cosmin și-a luat și el inima în dinți și a început să coboare dar toată bucuria lui s-a oprit într-un punct unde și-a dat seama că trebuie să urce înapoi pentru că nu încăpea acolo. Au fost câteva momente tensionate pentru el dar foarte amuzante pentru restul. După el a coborât Arpi, care după ce a trecut de partea îngustă, partea cu “probleme”, i s-a prins geaca în opt. El, sus în coarda, puțin disperat spunându-mi să-i dau un cuțit să taie geaca ca să poată coborî, eu jos, amuzat și spunându-i “stai să-ți mai fac o poza”. Până la urmă a reușit să salveze geaca și pe el. Ultimul a coborât Nelu care a fost foarte entuziasmat aș putea spune, pentru că era primul lui rapel. A folosit pentru prima dată optul și s-a descurcat foarte bine. Am ajuns până la urmă toți jos, teferi și am mers la masina și spre casă.

Din această tură am aflat că speologia nu e ușoară dar am făcut destul pentru niște începători care nu am fost niciodată în peșteră. A fost o experiență plăcută și o să o mai repetăm și cu alte ocazii și sperăm ca data viitoare să ajungem unde ne propunem. Să mergem cu mai mult tupeu!

Lasă un răspuns

Sari la bara de unelte