Cu bicicleta pe Valea Bistrei

Retezatul Mic-Campusel

28 octombrie 2009 Comments (0) Trasee

Duminica, 25 octombrie 2009, tura deschisa pe Cheile Carasului.

!! Galerei Foto – http://www.concordialugoj.ro/readarticle.php?article_id=30

 

Duminică, 25 octombrie 2009, tură deschisă pe Cheile Carașului

Dis- de- dimineață, după o noapte lungă(s-a schimbat ora de vară), ne întâlnim în față la Brediceanu, pentru a pleca în tură pe Cheile Carașului.
Au răspuns prezent și cu voie bună: Adriana, Marina, Daniela, Gabi, Răzvan, Călin, Alex, Francisc, Cosmin, Adi si Dan.

Un popas scurt la brutăria de la Soceni, apoi ceva cumpărături la Plus(Reșița) și suntem pregătiți de tură. Ajungem la Carașova, parcăm lângă pensiunea Perla Carașului, ne punem rucsacii și pornim.

Traseul, o cărare îngusta chiar pe marginea apei. Ceața de dimineață s-a ridicat și ni se dezvăluie culorile toamnei in nuanțe ce dau un farmec special peisajului. Ajungem in poiana Lilieci, de unde se vede foarte bine gura peșterii Liliecilor a cărei deschizătură are forma conturului Africii.

Mergând mai departe. un trunchi de copac așezat în loc de punte, te îndeamnă să treci apa, ceea ce a facut Răzvan. Ceilalți ne uităm uimiți și nedumeriți dacă vom putea face la fel, deoarece trebuia puțină echilibristică și adrenalină maximă. În sfirșit luam hotărârea să continuăm drumul pe partea dreaptă și respirăm ușurați.
Era să uit de Lucreția, o cațelușă care ne-a însoțit pe tot traseul. Bineînțeles că a fost răsplătită cum se cuvine, dar și botezată cu multe alte nume care ne veneau mai repede în minte. Tot mergând în amonte cărarea începe să urce. Vuietul apei se aude ca un fundal sonor împletit cu foșnetul frunzelor ce cad, așternând un covor pe care ești invitat să calci pentru a descoperi sălbaticele chei.
O priveliște misterioasă te face să dorești să continui drumul. Cei care nu am mai fost pe acolo am rămas impresionați. Deși nu era soare, timpul era plăcut pentru o plimbare în aer liber, într-o duminică de toamnă. O salamandră ne face curioși, mișcându-se lent în urcare pe stâncă, așteptând parcă să fie fotografiată. La un moment dat, poteca coboară din nou pe lângă apă și ajungem într-un loc de unde drumul nu mai poate fi continuat decât prin apă. Facem cale întoarsă și avem timp să observăm mici cascade, izbucuri și o porțiune de grohotiș parcă desprins din alt peisaj, dar care dădea o notă aparte traseului, care se continua trecând apa în poiana Prolaz pe o punte suspendată, cu scânduri rare, pe care o trecem unul câte unul așa cum scrie și la capătul ei. Bucuroși de reușită ne răsplătim cu mere delicioase, proaspăt culese dintr-un măr care parcă ne ademenea.

Luăm prânzul la o masă amenajată lângă o casă, probabil părasită. În drumul nostru mai întâlnim încă o casă părasită care semăna cu casa bunicilor din poveștile de odinioară, cu o livadă care te îmbie să revi pe acolo și în alt anotimp.
Zărim apoi ruinele cetății Caraș care ne așteaptau neclintite să facem poze și să admirăm cheile de la înălțime. A fost o excursie de-o zi ce ne-a îmbogațit sufletul și ne-a încântat privirea. Ne luăm la revedere și ne spunem mulțumiți, pe curând!!!

Lasă un răspuns

Sari la bara de unelte