Peștera Comarnic cu Speotimiș

Zăgujeni-Lugoj cu barca

8 aprilie 2009 Comments (0) Trasee

Anina – Ciudanovița

!!! Galerie Foto – http://www.concordialugoj.ro/readarticle.php?article_id=23

Am plecat din Lugoj la ora 8:00 de la Brediceanu, o trupă destul de serioasă iar la Reşiţa am făcut o regrupare astfel încât trupa s-a înmulţit până la 12 persoane.
Ajunşi la Anina am parcat maşinile în centru, şi am luat-o pe jos către locul unde trebuia să intrăm pe traseu.
Chiar la ieşirea din Anina există un ac de păr şi acolo am făcut dreapta, strecurandu-ne printre case. Din păcate priveliştea nu este tocmai de vis. Peste tot e murdărie, sticle, hârtii, pungi, într-un cuvânt o Românie adevărată. Am trecut peste şi ne-am continuat drumul prin pădurea deocamdată încă neânverzită.
Cătălin a dat drumul la Gps-ul lui „şmecher” care pe mine m-a fermecat şi a făcut absolut tot traseul.
Aici se poate vedea traseul nostru.

Traseu este foarte relaxant. Se coboară în permanența, traversări de tunele în care curge apă calcaroasă, poduri foarte înalte, am văzut chiar şi păduri plantate. Am ajuns şi la zona radioactivă dar un localnic ne-a asigurat că nu suntem în pericol, şi sunt doar poveşti despre radioactivitate, ne-a spus că el şi cei 5 copii sunt sănătoşi şi există chiar şi bătrâni trecuţi de 80 de ani care au lucrat în mină şi care încă sunt în putere. Ne-a fost recomandat şi un izvor de unde să bem apă. Nu a îndrăznit nimeni :), eh .. orăşeni :). La întoarcere am luat trenul dar nu am nimerit staţia, aşa că a trebuit să urcăm din mers :). Conductorul a încetinit şi toţi 12 am reuşit să urcăm în ultimul vagon. Trenul este unul mai special, vagoanele sunt din lemn şi sunt mai scurte pentru că traseul are foarte multe curbe.

O tură relaxantă pe care o recomand oricui.

Lasă un răspuns

Sari la bara de unelte